A DOUA POVESTE LA SOLSTIȚIUL DE IARNĂ

via A DOUA POVESTE LA SOLSTIȚIUL DE IARNĂ

Noaptea asta nu trebuie să dormim, că altfel întunericul înghite lumea. Soarele nostru a murit, de aceea trebuie să stăm inimă lângă inimă toți copiii, să furăm scânteia,  să o ținem  în palmele noastre pline de viață  – nu, nu vă temeți, nu  vă veți arde, atât timp cât  pentru voi cutia Pandorei nu s-a închis –   să aprindem focul, să-l alimentăm cu vreascurile uscate ale lumii acesteia, iar cănd vom fi obosit să punem surcele tinere din ramurile noastre ca să nu se stingă.

Bunica, în nopțile viscolite de iarnă, punea la fiert grâul până înflorea, iar pe plită mere peste care presăra scorțișoară și îmi vorbea  încet despre   moșii care acum  sprijină coloana cerului.  La fereastra micuță a odăii albastre așeza mereu câte o gutuie galbenă și  spunea că rolul ei este să călăuzească lumea atunci când soarele, speriat  de răutățile oamenilor de peste an, obosit să înconjoare pământul, încearcă să se strecoare înspre tărâmul de  miazănoapte, vrând  să scape nevăzut, să se ascundă, să mai vadă, să uite, să doarmă … Când fuge,  Soarele-Moș răscolește lumea, uneori singur, alteori însoțit de babe bocitoare, hâde, năpraznice care aduc gerul și nisori de-a valma peste lume,  peste streșinile caselor, peste zilele din calendar. Iar el, soarele, era urmărit  de doi sfinți,  gardieni la marginile lumii,  meniți să-l așeze din nou pe drumul lui.  Din prag mă privea cu blândețe bunicul, care intrase  cu brațele încărcare de dulciuri, de jucării.  În răstimp,   mâinile ei micuțe, albe torceau fusul, în vatră focul ardea molcom, răspândind miros de rășină de brad,  întreaga casă se cufunda în liniște, iar eu tresăream la auzul  viscolului șuierând amenințător, strecurându-se pe la colțurile caselor în așteptarea sufletelor înfricoșate. Zăpada se așternea, se înălța din pământ, înghițea încet Bărăganul …

Iarnă, nu am nimic cu tine, dar în fiecare an îmi răscolești amintirile și zadarnic încerc să regăsesc bucuria sufletului de copil care stătea cu năsul cârn lipit de fereastra peste care zăpada își așternuse stelele, zadarnic încerc să simt aroma de gutuie și măr copt cu scorțișoară.  În auz îmi sună și acum lemnele care se zvârcolesc, suieră  și se lasă înghițite de flăcările galben-roșiatice,  chipul sever al bunicului, vocea bunicii … , dar ei au devenit de mult moși, s-au mutat în copacul  care se întinde deasupra lumilor și  veghează.

 

sursa foto: YGDRASSIL , by Prasa. deviantart.com 

Taifas literar, nr. 2 (16)/2017

Sursă: Taifas literar, nr. 2 (16)/2017

 

– revistă de scrieri şi opinii literare nr. nr. 2 (16)/2017 – culori din toamnă; – ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198; Fondată la Constanţa, noiembrie 2015; REDACŢIA REVISTEI: Director-fondator: Lenuş Lungu; Redactor-şef: Gabriela Mimi Boroianu; Tehnoredactor: Ioan Muntean; Corectori: Gabriela Mimi Boroianu, Ioan Muntean; Redactori: Lenuş Lungu, Gabriela Mimi Boroianu, Ioan Muntean; Grafică, coperţi, ilustrare: Ioan Muntean – prelucrare foto web.

BEN TODICA: poezia scrisă de un țăran

Sursă: BEN TODICA: poezia scrisă de un țăran

poezia scrisă de un țăran

„Ne-ați vândut către streini”

– poezia scrisă de un țăran din Ardeal.

Sandu Cătinean este un țărat din Ardeal, mai exact din Bonțida, județul Cluj. El a scris o poezie care a devenit virală pe internet. Unii cred că cuvintele lui sunt o scânteie care ar putea reaprinde speranța românilor, pe când alții spun că ar trebui citită măcar o dată pe săptămână în Parlament.

Iată ce a scris el:

„Ne-ați vândut către streini”

„Acuma că ne-ați despuiat și ne-ați vândut către streini

iar Țara noastră-ați confiscat și ne tratați ca și pe câini

acuma vreau să spun ce simt când văd că nu vă săturați

și din stăpâni ai Țării-acestea la Occident suntem argați !

Ficioarele ne-au fost icoane ce le-nrămam de sărbători

iar voi ni le-ați făcut cadâne prin case pline de orori ;

feciorii dragi și nalți ca brazii acum sunt vite de povară

și robotesc prin lumea largă de parcă nu au loc în Țară ;

Femeile ne stau ciopor și-s duse în Apus drept sclave

iar peste câmp scaieții goi hrănesc doar vitele bolnave ;

iar noi, țărani din tată-n fiu, care hrăneam cândva popoare

privim la lună uneori, neputincioși, cum Ţara moare…

Iar voi ?… tot voi veniți la sate, din patru-n patru ani smeriți

și ne priviți cu milă mare, dar pentru voturi ne mințiți

și ne promiteți mângâiere și viață plină de huzur

dar după ce luați puterea, de-ai noști țărani, vă doare-n cur…

Decât al Țării grâu curat să-l plămădim în pâine caldă

mai bine adunați arginți, iar Țara poate să și ardă…

iar hrana ne-o aduc streinii în vase bine ambalate

şi din avutul nostru dacic, aceștia și-au făcut palate…

Iar noi răbdăm și ne hrănim, cu guma lor de mestecat

că se topeau de ciudă toți, când noi mâncam doar grâu curat…

și ne-nțolesc cu haine scumpe ce stau pe noi ca pe strigoi

mai bine am muri-n țărână, cum am venit pe lume…goi !…

Că umiliți suntem acuma de parcă noi suntem streini

iar Țara asta-i raiul vostru, aleși nemernici și haini…

Iar voi copii din mame reci și tați ce nu v-au alintat

voi nu vedeți cum arde Țara, că nu mai e nici de furat ?…

Că ne-ați furat tot ce-am avut și ce-am muncit de generații

și din țărani și oameni demni, suntem mai rău decât argații…

Acum că ne-a ajuns cuțitul, din rărunchi și pân la gât

Eu, țăran și fiu din țarini, vă voi spune doar atât :

Dați-ne ”napoi argintul, aurul și ce-ți furat

și ne-om face noi ”palatul” pe un vârf de deal curat

dați-ne ”napoi trecutul și țărani ce-ați îngropat

și ne-om face iarăși viața, chiar de n-om avea ”palat”

dați-ne iar demnitatea de-a fi cei ce-am fost cândva

și plecați în lumea largă … că noi nu v-om căuta…”

Autor text : Sandu Cătinean

Începem a colinda cu colindul Sfântului Nicolae!

Sursă: Începem a colinda cu colindul Sfântului Nicolae!

Există prin tradiție perioada dintre Sfântul Nicolae (6 decembrie) și Sfântul Ioan (7 ianuarie) în care se cânta colinde – atât cele referitoare la Nașterea Domnului, cât și cele de Anul Nou.

Dar Biserica ne dă un răspuns foarte clar în legătură cu timpul în care cântam colindele; astfel, găsim în slujba Utreniei din ziua Praznicului Intrării în Biserica a Maicii Domnului (21 noiembrie) următoarea Catavasie: “Hristos Se naște, măriți-L, Hristos din ceruri, întâmpinați-L, Hristos pe pământ, înălțați-va!”, cu notă: din această zi, aceste Catavasii se cânta până la întâia zi a lui Ianuarie, putându-se prelungi această perioada fără frică de a greși până pe 7 ianuarie.

Denumirea „colindei“ provine din cuvântul de origine latină „calendae“, derivat, la rândul lui, din verbul „calare“, „a vesti“. Astfel, mesajul principal al colindelor este cel de a vesti Naşterea Mântuitorului.

COLINDUL SFÂNTULUI NICOLAE

Bucură-te, bucură-te,

Nicolae Mare Sfinte.

De la Mira Arhiereu

Temător de Dumnezeu.

 

Îndreptător încredință

Ajutor în suferință

Când pe lume a venit

Semnul crucii a făcut.

 

Nicolae Arhiereu

Temător de Dumnezeu

Miercurea și vinerea

Niciodată nu mânca.

 

Pe bolnavi i-a vindecat

Pe săraci i-a ajutat

Creștinii din acel sat

Lui i s-au încredințat

Crestinii din acel sat

Lui i s-au încredințat…

 

Colindele Sfântului Nicolae (playlist)

Duminică plăcută!

Sursă: Duminică plăcută!

Ana Blandiana

 

 

Luciana Stoicescu-Vaughan

Numai duminica

Nu ştiu de ce, câteodată, duminica
Îmi aduc aminte de tine.
Poate pentru că-i sărbătoare
Iar tu, o sărbătoare ai fost pentru mine.

Uneori amintirile au chiar şi umor.
Zâmbesc singură la imagini fragile
Şi mă bucur de trecut. Apoi meditez
La destinul parcă ursit de sibile.

Anii au trecut fără ştire de-atunci.
M-am luat cu firescul de fiece zi
Şi-am evitat să-mi mărturisesc
Că în gândul ascuns, îmi aparţii.

Nu înţeleg de ce numai duminica
Îmi aduc aminte de tine.
Poate pentru că-i sărbătoare
Iar tu, o sărbătoare ai fost pentru mine.

Dacă toate acestea fi-vor învăţate

Sursă: Dacă toate acestea fi-vor învăţate

 

Nicolae Labiş

 

Fiii voştri singuri hotărăsc în viaţă

Care-i meseria  ce o vor urma,

Fiii voştri singuri mai târziu învaţă

Taina ei fierbinte, nobilă şi grea.

 

Fiii voştri singuri mai târziu, fireşte,

Îşi aleg iubita mângâind-o blând,

Inima lor largă sinceră-şi rosteşte

În privinţa asta cel mai greu cuvânt.

 

Fiii voştri, însă, trebuie să-nveţe

Din copilărie încă, de la voi,

Primele îndemnuri, primele poveţe

Dorul de lumină, scârba de noroi.

 

Cât sunt fragezi încă, mame,  învăţaţi-i

Să iubească floarea pură din livezi

Să iubească-ntinsa mare şi Carpaţii,

Ce-şi înalţă-n ceruri fruntea de zăpezi.

 

Sufletul să-l aibă nentinat ca floarea,

Ochii lor să fie limpezi şi curaţi,

Să nutrească patimi vaste cum e marea,

Să înalţe gânduri cât aceşti Carpaţi.

 

Oamenii, din suflet, veşnic, să iubească,

Fraţi să-i socotească, simpli şi-nţelepţi;

Învăţaţi-i, mame, crâncen să urască

Pe acei ce-s duşmani oamenilor drepţi.

 

Să iubească versul, să iubească struna,

Ce-i curat în lume, ce e nou şi viu,

Cât sunt mici, să-nveţe a urî minciuna

Asta nu se-nvaţă când e prea târziu.

 

Să iubească ţara, pentru ea să sară

La nevoie-n ape, la nevoie-n foc.

Învăţaţi-i, mame, dragostea de ţară,

Ea cuprinde toate-acestea la un loc.

 

Ea să le sclipească-n licărul pupilei,

Să le crească-n suflet blândă ca un spic.

Să se teamă poate de ruşinea zilei

Când ar şti că ţării nu i-au dat nimic.

 

Dacă toate-acestea fi-vor  învăţate,

Restul o să vină de la sine-apoi

Şi-au să se-nplinească  visurile toate

Ce le-aţi  pus într-înşii, mame scumpe, voi.

 

 

Femeia cu ochii de viscol – poezieproza

Sursă: Femeia cu ochii de viscol – poezieproza

 

Femeia cu ochii de viscol

femeia cu ochii de viscol
Gabriela Mimi Boroianu
04.11.2017

îmi urcase ca gheața pe vene în sus
și îmi paralizase toată voința
iar sufletul meu de bărbat
începuse să ardă
cu flacără albastră
ca lumina ce reflectă pe luciul apei
și mă dezintegram
ca fulgii de cenușă
în vântul iernii
ca să mă aștern apoi
covor de nea la picioarele ei 

o simțeam în mine
mai mult decât mă simțeam pe mine
și mă coboram în ea
ca primăvara pe dealuri
de parcă voiam să prind rădăcini
în sufletul ei sălbatic

și o cuprindeam
cu tot anotimpul nașterii mele
încercând s-o absorb
fulg de nea
topindu-se lacrimă în palma mea
ca o dăruire a ființei
înflorind de plăcere
trandafirul roșu al buzelor

DE PE ULIŢA SATULUI (în noaptea de Sfântul Andrei)

Amprentele sufletului – Constantin Nicolae Gavrilescu: În noaptea de Sfântul Andrei, „De pe ulița satului…:

DE PE ULIŢA SATULUI

(în noaptea de Sfântul Andrei)

Dionisie Dinu Pop

În noaptea Sfântului Andrei,

fetele de măritat

Își pun sub perna busuioc,

să aibă în vis noroc

să vadă cine le dă apă,

ca au mâncat turtă sarată.

Se zice că cel visat,

le va fi hărăzit, bărbat.                                                 

Ileana, dis de dimineață,

nici nu s-a spălat pe față,

a trecut în fugă grădina

și-a strigat la Ana, vecina.

– Ană fată, te-ai sculat?

Haide, spune-mi ce-ai visat.

– Ileana, nici n-ai să crezi

ce am să-ți spun. Stai sa vezi!

Am mâncat o turtă mare

în care am pus multă sare.

Încât de sete ce-mi era,

mai că somnul nu-mi venea.

Într-un târziu am adormit

și am visat cum au venit

la mine, pe lângă pat,

mai toți feciorii din sat.

Nelu, Pavel și Marin,

Viorel și Augustin.

Dintre toti, care crezi fată

că mi-a dat o cană cu apă?

– Cred că Nelu sau Marin.

– N-ai ghicit. Că Augustin.

Și cum m-am trezit deodată,

privind pe geam, cam speriată,

l-am vazut, ce să-ți mai spun,

pe-Augustin, trecând pe drum.

Cu siguranță, dragă fată,

cu el mă văd măritată.

– Ei, lasă! Hai să-ți spun ceva,

de unde Augustin venea.

Ieri, de cum s-a înserat,

m-am apucat de frământat

și-am făcut turta sărată,

dar n-am apucat s-o mănânc, fată,

că uite-așa, ca din senin,

apăru-n casă Augustin.

Mi-a zis să las turta în pace.

Eu nu văd ca el mă place?

A stat aproape până-n zori,

am făcut plan de sărbători,

cum să mergem, colindători.

– Bine Ileană! Fii pe pace!

Să știi că mie nu-mi prea place

de Augustin, că prea se ține.

Voi vreți să râdeți de mine?

Veți vedea cum mă voi mărita,

cu mult înaintea ta.

Voi avea un bun destin,

iar tu… rămâi cu Augustin!

 

Doină şi lumină

BEN TODICA: Doină şi lumină:

 

Ca SĂ-ŞI REFACĂ RENUME

În Biblii-Evanghelii sunt morale principii-primăveri, – Doină şi lumină, bred de Românie -omenie, duh de adevăr simetrie, roadă  de grădină

cu nimb şi aură, primăvară

în hazna, folosul şi rostu neamului nost,

duh de cuvânt şi duh de viață

Biblia-iinspirație dumezăiască, artă şi ecuație-conştiință,

deşi: unii deşepți vin cu: trimiteri, interpetări, traduceri,

deşi cuvintelor biblice, se zice, că nu s-ar aduce schimbări,

adausuri la exprimări  cu interpelări, ambilicări,

nu s-ar adăuga, aduce, nu s-ar face,

aşa ceva nu se face,

că trebuie să credeți: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viața, lumina şi conştiința,

doina, ştiința prin care ziua e desluşită dimineața

pentru omenire-n iubire cu drept de a candida  la fericire

în ceea mai mare conştiință

care a trăit  vreodată

în Carpații vatră, inimă de piatră,

cu munții trăind ca frații tot la plaltă:

pâine şi sare, pâine şi pace,

dulce minune-liturghie-n spice, acoperământ de pâine, maică preacurată,

artă în drag şi sfânt, ca un curcubeu-Dumnezeu-

brend în of şi greu,

ca o năframă văgată peste mare aruncată,

trasă diversitate peste pământ,

trasă în mâine: iubire-drept la înviere,

deschidere de binecuvântare întru răsă răsărit de soare, sub cer caracter de fer,

că Dumnezeu ne dă, dar nu ne bagă-nstraiță, după cum zice şi Prof. Univ.Sabin Gherman

la look plus t.v., ca neoş transilvan

mai presus şi bonus Iisus,

că nu-i om culme să nu fi spus o vorbă-n plus,

ca să-şi facă renume pentru  fi pe everest culme,

că prieten a tuturor în drum spre propriu-mi viitor,

că nu scuipi sâmbure de floare întru răsărit de soare

să răsare un  întreg lan de floarea soarelui

la curți de dragoste cu dor pe Altarul Soarelui,

pe imensa tablă de şah al pământului dându-mi şah-mat, ca un inconştient ce sunt imens în iubire cu drept Iisus pe pământ,

candidat la fericire, la înviere-

preț de omenie la veşnicie.

PAVEL RĂTUNDEANU-FERGHETE

 

"Frica de ea!"

via „Frica de ea!” 

Am ajuns sa privesc în gol. La o masă într-un colt uitat de mulțimea grăbită sa ocupe un loc,stăteam eu. Mii de doze de energizant și cești de cafea făceau ca masa mea sa fie plină.  Plină de regrete și frici. Îl așteptam pe el. 
-Ce faci,#P?

-Eu bine, în schimb tu ,nu arăți prea bine!Ce ai găsit în Cluj? 

-Nimic,niște oamenii mi-au zis ca au vazut-o dar nimeni nu știe unde a plecat.  

-Următorul indiciu?

-„Într-o capitală plina de mișcare, vreau și eu sa fiu o mișcare! ” . Poate fii orice capitală.  

-E în București.  

-De unde știi? 

-Mereu mi-a zis ,pardon ne-a zis ca vrea sa danseze pe cea mai aglomerata strada din București.  Dar tu nu o ascultai. 

-Mda. ..pornesc. 

–A postat pe Facebook! 

-Ce?  

–Piesa de la Carla’s Dreams -Frica și a scris „Tu ești frica mea puternică, adâncă, esti puterea și blestemul meu!” 

-Am plecat.  Nu vreau sa mi-o fure careva.

-Atunci de ce nu ai ținut-o lângă tine? 

-Îmi era frica. 

-Frică de ce? 

-De mine,mereu vedea binele din mine, mereu mă vedea așa cum sunt eu ,nu golanul jalnic de acum .

-Adu-o acasă!  

* 

„Ea urca spre aerul rece

Tot mai sus, tot mai sus, tot mai sus
Mai sus de nori” Ea sau eu? Ea te face sa te urci printre nori sau eu ?M-am saturat de priviri pline de sentimente și fapte goale și fără  rost . Cum e acolo printre „nori” ? Îmi duci lipsa? „Ca sa cada-ncet apoi
Sa se transforme iar
In mii de culori” M-am transformat în mii de culori. Fiecare lacrimă, sentiment și pas e o culoare.  Sunt pe cea mai aglomerata stradă din București.  E plin de mișcare, mișcare la care și eu contribui.  Piesa noua de la Carla’s m-a inspirat sa fac mișcare, astfel încât un casetofon și piesa îmi oferă mișcarea pe care o vreau în mine.

„Ea nu poate fi ispitita de iubirea cuiva

Ci doar se poate mula daca simte
Incercand s-o prind, risc s-o pierd intr-un joc
Intr-un joc de cuvinte!” Ea ,adică eu mă mișc pe ritmul muzicii de parcă îmi aparține.  De parcă e o parte din mine. Mă mulez. Și nu doar cu ea ci și cu tine . Nimeni nu mă poate ispiti. Nimeni nu îmi poate spune opreste-te nici din dansat și nici din iubit. Dar mă pierd și eu pe mine dar și tu pe mine . Jocuri de cuvinte dure ,adevărate si sincere.  Mă pierzi printre cuvinte,fraze. Riști sa o faci cu fiecare pas pe care îl fac către mine. Dar totuși te menții.  Te menții în Cosmosul meu . Te menții în sufletul meu ca un tatuaj.  Unul pe care sigur nu l-as regreta ,oricare ar fii consecințele după. „Cu mine, tu esti tu cand esti cuminte
Esti alta cu altcineva cand faci isterii
De vina o fi vinul ca te vad fara vesminte
Sa vina cel ce divina te vede, tu-l stii!” Cu tine sunt mai mult decât cuminte. Sunt eu . Liniștită  și fericita.  Cu alții care nu au încredere în mine și refuza sa mă vadă așa cum sunt fac isterii și parcă mă sălbaticesc.  Vinul te face sa dansezi ca tipul beat ce dansează și el aproape de mine. Vesmintele nu își au rolul în ecuație.  Divina ma vede cel care mă înțelege și accepta. Exact așa cum sunt .

„Tu esti frica mea

Puternica, adanca
Esti puterea si blestemul meu
Frica mea
Eu nu ma tem de tine inca.” Papuci mei aluneca când dansez dar nu îmi e frica dacă o sa cad. Adrenalina e perfecta. Oamenii mă privesc cu admirație.  Nici lor nu le e frica. Ești tot ce înseamnă frumos în mine . Ești puterea mea pentru ca m-ai ambiționat sa plec, sa mă găsesc din nou pe mine. Ești blestemul meu pentru ca mereu nu pot atinge ce vreau. Adică pe tine . Dar încă nu îmi e frica de tine. E ca și cum mi-ar fii frica de mine. „Deci esti sigura c-o sa te caut, dar ai dubii c-o sa te gasesc
In lumini de oras
Chiar daca jocul tau ne-a facut knockout, pacat
Eram la cațiva pasi de prapastia in care-as fi sarit!” Am dubii ca nu o sa mă cauți și defapt sunt sigura ca nu o sa mă găsești.  Atâtea suflete,atâtea umbre și eu mă ascund printre ele. Oare ești îngrijorat?  Oare mă cauți?  Apoi boom! Am ajuns la pământ căci am alunecat prea tare de data asta . Am văzut doar negru. Apoi am auzit o sirena și din nou negru. Negrul de la abisul în care cad .